joi, 2 noiembrie 2017

Amintiri din copilarie – 8. Rujul

Pe la 5 ani, cand Ancuta mergea la gradinita, a descoperit ca una din educatoare avea buzele mai rosii, cealalta normale, ca ale majoritatii populatiei. Desigur, curioasa, intreaba in dreapta, in stanga, DE CE?! Ma lamureste la un moment dat mama ca doamna educatoare de dupa-amiaza se dadea cu ruj. Ei daaaaaaa! Adica se poate sa-ti FAAACI buzele asa?! De-atunci sarmana mama nu a mai avut liniste, pana nu i-a cumparat odraslei un ruj… cu conditia: Te joci cu el dar nu iesi din casa asa! Si nu-l iei cu tine nicaieri! Ti-ai gasit sa ai cu cine vorbi… A luat copchilu’ rujul la gradinita, desigur, ca sa se laude! Ca doar nu avea ditamai comoara si era sa o lase acasa in anonimat. Booon! Mai ceream din cand in cand voie la baie, de fapt eu mergand in vestiar sa ma mai manjesc putin… Educatoarea a observat, ca doar nu era proasta femeia, dar a vrut probabil sa vada pana unde merg. Intr-un final, cand am convins-o si pe mara sa mearga cu mine (Sa ne rujam, draga!), a venit directoarea dupa noi. Atunci mi-a confiscat rujul! Nu vreau sa va spun cat de mult am suferit. Dar am tacut malc, ca un catel vinovat care a mancat din oala cu carne si spera sa nu-si dea nimeni seama. Totusi, asa ca sa rasuceasca cutitu-n rana, ma intreaba mama la cateva zile: Ancuta mama, dar unde ti-e rujul ca nu te-am mai vazut fardata! Eu: L-am pierduuuut… Peste multi ani am aflat ca de fapt atunci directoarea i-l daduse ei. Si sa vezi comedie, nu mi-a spus nimic! L-a pastrat pentru ea!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu