vineri, 20 octombrie 2017

Bărbații sunt de pe Marte, femeile de pe Venus. Dar au același suflet.

Bărbații greșesc într-o relație.

Femeile greșesc într-o relație.

Uneori este un simplu joc de orgolii. Alteori cearta, la început calmă, devine un vulcan ce erupe mai tare decât Vezuviu în anul 79. Complimentele devin vorbe grele, mai grele, încât dacă ar fi de fier te-ai îmbogăți dacă ai decide să le lași la ușa unui centru de colectare a fierului vechi.

Nu o înțelegi. Nu te înțelege.

Pare că rozul devine negru.

Cineva spunea că pentru a cunoaște un om trebuie să-i cunoști trecutul. Te cerți pentru că nu e așa sau așa, iar tu accepți greu că greșești. Se ceartă cu tine pentru că nu-i place aia și aia și acceptă cu greu altă părere. Este o luptă a două ego-uri, a două lumi. Și în loc să vă bucurați de diferențele dintre voi, să explorați acele tărâmuri necunoscute, le scufundați sub valurile violente ale mării de lacrimi. Cu ce bun când sufletele voastre strigă după voi să încetați ?

Vă îndepărtați. Și de la depărtare vă e dor de voi. Și reveniți îmbrățișați. Dulce împăcare, dar câte astfel de împăcări mai suportă pancreasul relației voastre ?

Este inevitabil să nu te cerți, dar fiecare ceartă trebuie să vă dezvăluie unul altuia lucruri pe care nu le știați despre voi. Lucruri bune !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu