luni, 4 mai 2015

Am inteles…

Ei bine, poate am exagerat un pic cu post-ul asta :P . Cand il scriam, era vreo 2 a.m., eram somnoroasa, norii oboselii din capul meu erau foarte cetosi si imi acutizau starea de dezgust fata de ticurile verbale. Pe care de altfel, le am si eu din plin :”>. Cred ca acest “am inteles” ma enerveaza cu atat mai mult cu cat imi arata lipsa de atentie, de interes si de umanitate care ne caracterizeaza tot mai des in relatiile interpersonale.

Este un cliseu, stereotip verbal, cliseu, luati-l cum vreti, mie imi este totuna… Este o propozitie, sunt doua cuvinte care ma calca pe nervi tot mai apasat intocmai precum sunetul tocurilor pe un culoar lung, rece si gol. Tot mai des in jurul meu ascult (desi in metrou, de exemplu, fac eforturi sa raman concentrata la randurile din cartea pe care o parcurg), observ oameni care incearca sa incropeasca (si poate li se si pare ca le iese) dialoguri, situatii comunicationale, care dupa fiecare propozitie finalizata de interlocutor, il au ca principal protagonist pe deja celebrul, uzitatul si zic eu deja demodatul “am inteles”. Astept cu interes urmatoarele “descoperiri” in materie de blocaj al comunicarii. Caci pentru mine, acest “am inteles” cam asta inseamna: moartea conversatiei.

De multe ori, imi vine sa fac un exercitiu care din pacate, mi-ar pune unii dintre interlocutori in dificultate, i-ar arunca si in penibil. Dar poate ar fi si o lectie! M-as opri brusc in toiul relatarilor si as adresa o intrebare despre ce am vorbit anterior. Oare cati as pune in dificultate?! Statistic vorbind, dupa cele mai recente “studii” personale :P , cel putin jumatate. Povestesc, incercand sa raspund punctual la intrebarile adresate, care sper eu, in naivitatea mea, imi sunt adresate cu sinceritate si din dorinta de a sti ce se mai intampla cu mine. Si la sfarsitul inlantuirilor mele epice, aud crudul si deja obositorul “am inteles”. Aproape ca si atunci cand mi se ofera o explicatie, evit sa spun “am inteles” tocmai din cauza acestei fobii pe care am dobandit-o.

Prin aceasta expunere, nu incerc sa imi evidentiez vocabularul impecabil si fara ticuri verbale. Am si eu destule, dar depasind etapa lui “deci” in aproape orice propozitie, propagarea acestui “am inteles” este deja mult peste limitele mele. Mai ales ca imi arata limitele celui cu care vorbesc, lipsa de atentie,dezinteresul fata de relatarile mele, de altfel, de cele mai multe ori, generate de partea adversa.

Ca sa nu mai spun de paralizia cu care diagnostichez conversatia si pe care incerc sa o anim, tot incercand cu disperare sa ma agat de colacul de salvare (utilizand micile trucuri de magiciana inchipuita in situatii care mi-ar putea fi fatale ca prestatie pana si in dialogul cu mine) in valurile involburate starnite de propozitii goale, fara noima, conturate doar ca sa ne auzim vorbind, sa ni se para ca suntem inteligenti, amagindu-ne ca facem fata oricaror discutii.

Aceasta rabufnire vine dupa drumuri lungi cu metroul in care propozitia aceasta este cel putin la fel de des auzita precum denumirile statiilor, dupa discutii telefonice la birou incheiate cu minunata sintagma, interactiuni fata in fata, in online. Pentru azi, mi-a fost de-ajuns. Maine e o noua zi! S-a inteles?

About the Author

Mariana

Author & Editor

When you want something, all the universe conspires in helping you to achieve it.

0 comments:

Trimiteți un comentariu