fara titlu.fara sens

singuratatea poate fi voluptoasa. si dorul. singuratatea pastreaza voluptatea fortei de creatie. dorul are darul de a-mi sugruma orice pornire naturala mie, inclusiv aceea de a cauta sau de astepta. ma condamna la pat si la nesomn. la munca fara de roade. la hrana fara gust si miros si la excese evidente de tutun si alcool…numai bine ca nu apare tocmai des. acest dor din aceasta noapte il gasesc fara sens si in mod cert fara raspuns. si il identific dupa cantitatea noptilor fara somn…si dupa visul cu ochii larg deschisi.

stiu ca nu va pricepe. se citeste teama. o teama nu lipsita de farmec. ma evita. ma prefac. il evit. il condamn. privesc la el perfid, din spate, ca o felina ametita.vibratia trupului tinteste spre cer, privirea cauta undeva dincolo de marginile pamantului. dar imi inghit ciuda si urmaresc mai departe cu ochii mereu incordati in aceasta privire celesta si bizar senina. caut rasfrangerea buzei. mladierea buclei jucata de mers si de vant. miscarea aroganta a spatelui…sunt tanar doamna, TANAR. cu spatele cel mai frumos.(macar daca as sti cat este de frumos. unul din blestemele acestor foarte frumoase fapturi e ca nu isi vor vedea vreodata tresarirea spatelui in mers. da, prefer  sa privesc umerii si spatele decat buzele sau alte zone mai presupus senzuale.) stiu ca nu ai inteles nimic…

suntem imagini. pete. umbre. unii contureaza forme. scriu ceva ce am gandit in  fata cuiva care nu va intelege. nu azi, nu maine. niciodata. nu va ajunge ideile mele cum nu ajunge soarele sa lumineze pestera. pestera are nivelul sau de fascinatie. soarele e adorat in unanimitate. departe de pretentiile mele de a cunoaste totusi macar un strop din ceea ce se petrece dincolo de aceste frumoase embleme ce ne sunt corpuri si ne poarta prin lume, departe de metafizici si antimetafizici, de ceva ce m-am izbutit sa cladesc special pentru amuzamentul celor  care nu valoreaza nici cat o frunza cazuta…departe de ceea ce ma construieste in ochii aceia, am incercat sa ma fac inteleasa. nu am gasit nicio cale. nici macar una mai personala decat cea de fata (nu am adresat si nici nu adresez mai concret de atat). intorc si eu un spate nu atat de frumos, raman asa sa privesc un fel de amintire a unui zbor, si cu toata sinceritatea de care atunci nu am fost in stare, iti doresc sa stralucesti in continuare pe unde vei mai trece, al tau, al meu si al nimanui. candva se va  abate si pe aici odihna. apusul cu creste rosii de munte si miros sarat de luna plina. apusul ca un sarut uitat, pierdut, umed de dor. pana atunci straluceste fara regret, fara sa-ti amintesti. fara iertare…